Se poate aplica EM-1® activat pe sol uscat?
10 septembrie 2026
Câmp agricol sub nori de furtună, ilustrând provocările climatice din agricultură.
Tehnologia EM și fertilizarea cu azot: ce arată cercetările agricole din Noua Zeelandă (2021–2025)
15 noiembrie 2026
Show all

Fermentare și oxidare în sol: unde ajunge carbonul materiei organice?

Resturi vegetale cu filamente fungice – activitatea biologică și descompunerea materiei organice

În agricultura regenerativă, descompunerea rapidă a resturilor vegetale este adesea considerată un semn al activității biologice intense. Dar cât de corectă este această interpretare?

Dacă materia organică dispare repede, înseamnă automat că solul se regenerează?

Răspunsul este mai complex decât pare. Microorganismele pot transforma materia organică prin diferite procese biologice, iar acestea nu au neapărat același efect asupra carbonului.

Diferența dintre fermentare, descompunere aerobă și stabilizarea carbonului organic este esențială pentru înțelegerea fertilității și regenerării solului.

1. Ce se întâmplă cu materia organică atunci când se descompune?

Resturile vegetale conțin carbon sub formă de celuloză, hemiceluloză, lignină, zaharuri, proteine și numeroși alți compuși organici.

Microorganismele utilizează acești compuși pentru obținerea energiei și pentru construirea propriei biomase.

În timpul descompunerii, carbonul poate urma mai multe căi:

  • O parte este transformată în CO₂ și eliberată în atmosferă prin respirația microbiană.
  • O parte este încorporată în biomasa microorganismelor.
  • O parte rămâne sub formă de compuși organici intermediari, inclusiv produși ai fermentației.
  • O parte poate contribui ulterior la formarea materiei organice stabilizate, prin asociere cu mineralele solului sau protecție în interiorul agregatelor.
  • O parte poate fi transportată în afara stratului analizat prin dizolvare și levigare.

Prin urmare, dispariția vizibilă a unui material vegetal nu ne spune, singură, unde a ajuns carbonul pe care îl conținea.

2. Descompunerea aerobă: când carbonul este mineralizat

În prezența oxigenului, numeroase bacterii și ciuperci descompun materia organică și folosesc produșii rezultați în respirația aerobă.

În condiții favorabile de temperatură, umiditate, aerare și disponibilitate a nutrienților, descompunerea aerobă poate fi foarte rapidă.

O parte din carbonul organic este oxidată și transformată în dioxid de carbon (CO₂), care părăsește solul și ajunge în atmosferă.

Acest proces se numește mineralizare.

Mineralizarea nu este un fenomen negativ în sine. Ea participă la reciclarea nutrienților și la funcționarea normală a ecosistemelor.

Problema apare atunci când, pe termen lung, pierderile de carbon din sol depășesc aporturile provenite din resturile vegetale, rădăcini, exsudate radiculare și alte surse organice.

În această situație, rezerva de carbon organic a solului poate scădea, chiar dacă activitatea de descompunere este intensă.

Trebuie subliniat însă că și microorganismele aerobe contribuie la formarea materiei organice stabile prin producerea de biomasă și reziduuri microbiene.

Așadar, descompunerea aerobă nu înseamnă automat pierderea întregului carbon, dar nici descompunerea rapidă nu demonstrează acumularea lui în sol.

3. Fermentarea: transformarea materiei organice fără mineralizare completă

Fermentarea este un proces metabolic prin care anumite microorganisme transformă compușii organici în alți compuși, precum acizi organici și alcooli.

În fermentarea lactică, o parte dintre zaharuri este transformată în acid lactic și, în funcție de microorganisme și substrat, în alți produși.

Spre deosebire de respirația aerobă, fermentația propriu-zisă nu utilizează oxigenul ca acceptor final de electroni.

În anumite sisteme de fermentare controlată, materia vegetală își păstrează în mare parte structura vizibilă, deși compoziția sa biochimică se modifică.

Acest fenomen poate fi observat în prepararea silozului și în tehnologia Bokashi.

De exemplu, materialul vegetal fermentat prin metoda Bokashi poate arăta asemănător cu cel inițial, deși a trecut prin transformări microbiologice importante.

Faptul că materialul nu dispare vizibil nu înseamnă că microorganismele nu au acționat.

În timpul fermentării, o parte importantă a carbonului poate rămâne în compuși organici, în loc să fie mineralizată imediat până la CO₂.

Totuși, fermentarea poate produce și pierderi de carbon, iar produșii rezultați pot fi utilizați ulterior de alte microorganisme.

💡 ȘTIAȚI CĂ?

În tehnologia Bokashi, resturile vegetale pot rămâne recognoscibile după fermentare, deși au suferit transformări biochimice importante. Aspectul vizual al materialului nu reprezintă o măsură directă a activității microorganismelor sau a cantității de carbon conservate.

Pentru o comparație mai amplă între cele două metode, puteți consulta și articolul nostru: Compost vs. Bokashi – diferențe biologice, carbon și rolul Tehnologiei EM.

4. Ce spune cercetarea științifică despre conservarea carbonului?

Un studiu publicat în revista Waste Management în 2022, realizat de Chavez-Rico și colaboratorii săi, inclusiv cercetători afiliați Wageningen University & Research, a comparat trei metode de procesare a materiei organice:

  • Fermentarea lactică;
  • Compostarea aerobă;
  • Digestia anaerobă.

Cercetătorii au utilizat același tip de substrat organic experimental și au urmărit bilanțurile de carbon, azot și fosfor în condiții controlate de laborator.

Rezultatele au evidențiat diferențe importante între metodele de procesare.

Metoda de procesareCarbon păstrat în produsul final
Fermentare lacticăAproximativ 92%
Digestie anaerobăAproximativ 64%
Compostare aerobăAproximativ 39%

Notă metodologică: valorile reprezintă proporția carbonului inițial rămas în produsul final, conform secțiunii detaliate a rezultatelor studiului. Rezumatul lucrării raportează și valori diferite pentru conservarea carbonului, de 99% și 25%. În tabelul de mai sus am păstrat indicatorul explicit referitor la carbonul din produsul final.

În condițiile acestui experiment, fermentarea lactică a conservat o proporție mult mai mare din carbonul inițial decât compostarea aerobă.

Diferența este importantă deoarece materia organică destinată fertilizării poate pierde o parte considerabilă din carbon chiar înainte de a ajunge în sol.

Totuși, aceste procente nu sunt valori universale pentru orice Bokashi sau compost și nu reprezintă cantitatea de carbon care va rămâne permanent în sol.

Studiul a evaluat etapa de procesare a materialelor organice, nu bilanțul complet al carbonului după aplicarea lor în câmp.

Sursa: Chavez-Rico și colab. (2022), Producing organic amendments: Physicochemical changes in biowaste used in anaerobic digestion, composting, and fermentation. Waste Management, 149, 177–185.

Consultați studiul științific.

5. Ce se întâmplă cu materialul fermentat după încorporarea în sol?

Aici trebuie făcută o distincție esențială.

În cazul Bokashi preparat într-un recipient, procesul de fermentare are loc în afara solului.

După încorporare, materialul fermentat intră în contact cu microbiologia și cu condițiile fizico-chimice ale solului.

În solurile aerate, produșii fermentației pot fi utilizați de microorganisme, iar o parte din carbon poate fi mineralizată și eliberată ca CO₂.

Alte fracțiuni pot contribui la creșterea biomasei microbiene, la formarea agregatelor și la stabilizarea materiei organice.

Prin urmare, conservarea carbonului în timpul fermentării nu garantează conservarea lui pe termen lung după aplicarea în sol.

O cercetare publicată de aceeași echipă în Environmental Technology & Innovation (2023) a arătat că produsele fermentate și digestatul au stimulat activitatea microbiană și formarea agregatelor în condițiile experimentului, comparativ cu compostul și varianta martor.

Un studiu ulterior, publicat în Pedosphere (2025), a urmărit timp de 12 luni evoluția unor amendamente organice încorporate în sol.

În acel experiment, amendamentul fermentat a produs emisii cumulate de gaze cu efect de seră mai mari decât amendamentul compostat, deși ambele proveneau din același substrat inițial.

Acest rezultat arată că materialele fermentate pot conserva carbonul în timpul preparării, dar pot suferi ulterior transformări și mineralizare în sol.

Nu putem evalua bilanțul final al carbonului fără să luăm în considerare ambele etape.

6. Dar dacă fermentarea are loc direct în sol?

Aceasta este o situație diferită față de fermentarea unui material în afara solului.

Atunci când procese fermentative se desfășoară direct în sol, compușii rezultați se formează deja în mediul în care există rădăcinile plantelor, microorganismele și mineralele solului.

Nu mai există o etapă separată de transfer a materialului fermentat dintr-un recipient în sol.

Totuși, fermentarea direct în sol nu înseamnă că întregul carbon rămâne automat acolo.

Solul este un mediu dinamic. În același timp, pot exista zone în care predomină procese aerobe și microsituri în care oxigenul este limitat.

În micrositurile sărace în oxigen pot avea loc fermentația și alte procese anaerobe. Produșii acestora pot fi ulterior utilizați de alte microorganisme, inclusiv prin respirație.

Cercetările publicate în Nature Communications (2017) au demonstrat că micrositurile anaerobe pot exista inclusiv în soluri aparent bine drenate și pot contribui la persistența anumitor forme de carbon organic.

În experimentele respective, trecerea de la condiții anaerobe la condiții aerobe a determinat o creștere de aproximativ zece ori a ratei de mineralizare pentru carbonul analizat în sistemul experimental.

O cercetare publicată în Environmental Science & Technology (2024) a identificat, de asemenea, o asociere între indicatorii micrositurilor anaerobe și concentrația carbonului organic din sol.

Mai recent, un studiu publicat în Science of the Total Environment (2025) a arătat că fermentarea și respirația anaerobă pot avea loc simultan în anumite soluri, iar relațiile dintre aceste procese sunt mai complexe decât se presupunea anterior.

Aceste cercetări susțin importanța condițiilor de oxidoreducere pentru dinamica carbonului, dar nu demonstrează că aplicarea unui anumit produs microbiologic transformă întregul sol într-un mediu fermentativ.

💡 ȘTIAȚI CĂ?

Chiar și într-un sol aparent bine aerat pot exista microsituri fără oxigen. Acestea pot influența descompunerea și persistența carbonului organic. De aceea, simplul fapt că un sol este lucrat sau are un anumit pH nu ne spune ce procese microbiologice predomină în fiecare microsit.

7. Aplicarea ureei peste resturile vegetale: descompunere rapidă sau conservarea carbonului?

O practică întâlnită în agricultura convențională este aplicarea ureei sau a altor îngrășăminte cu azot peste resturile vegetale, pentru a favoriza descompunerea acestora.

După recoltarea grâului sau a porumbului, pe teren rămân cantități importante de paie și alte resturi vegetale bogate în carbon.

Aceste materiale au, în general, un raport carbon/azot (C/N) ridicat. În cazul paielor de cereale, raportul poate fi frecvent în intervalul 60–80:1, în funcție de material.

Microorganismele care descompun materia vegetală au nevoie atât de carbon, cât și de azot pentru dezvoltare.

Atunci când azotul disponibil este insuficient, descompunerea poate fi limitată de acest element.

Prin aplicarea ureei, fermierul introduce o sursă suplimentară de azot. După hidroliza ureei, azotul poate deveni disponibil pentru microorganisme și plante.

În anumite condiții, această suplimentare poate favoriza utilizarea resturilor vegetale și poate accelera descompunerea.

Dar ce se întâmplă cu carbonul?

Într-un sol bine aerat, o parte din descompunere are loc prin procese aerobe, însoțite de respirație microbiană și eliberarea carbonului sub formă de CO₂.

În același timp, o parte din carbon poate fi transformată în biomasă microbiană și poate contribui ulterior la materia organică stabilizată.

Prin urmare, aplicarea ureei nu reprezintă automat nici o garanție a descompunerii rapide, nici o dovadă a pierderii nete de carbon din sol.

Ce au arătat experimentele?

Un studiu realizat în Iowa, SUA, publicat în Agronomy Journal (2017), a analizat aplicarea soluției azotate UAN 32 peste resturile vegetale de porumb.

Cercetătorii nu au constatat o accelerare semnificativă a descompunerii resturilor vegetale ca urmare a suplimentării cu azot în condițiile experimentului.

Temperatura a avut un rol important în evoluția descompunerii.

Pe de altă parte, un studiu publicat în Soil Biology and Biochemistry (2024), bazat pe un experiment agricol de lungă durată, a arătat că fertilizarea cu azot poate stimula transformarea resturilor vegetale în biomasă și reziduuri microbiene.

Aceste reziduuri microbiene pot participa la formarea carbonului organic din sol.

Rezultatele confirmă că relația dintre aplicarea azotului, descompunerea resturilor vegetale și conservarea carbonului nu este una simplă.

Viteza descompunerii nu este echivalentă cu bilanțul carbonului.

În plus, atunci când solul este foarte uscat, disponibilitatea apei poate limita puternic activitatea microorganismelor, indiferent de cantitatea de azot aplicată.

Din acest motiv, aplicarea ureei exclusiv pentru accelerarea descompunerii resturilor vegetale trebuie evaluată în contextul condițiilor locale și al obiectivelor de fertilizare, nu considerată o practică universal eficientă.

💡 ȘTIAȚI CĂ?

O cârpă de bumbac care se degradează rapid în sol nu demonstrează automat că materia organică se acumulează. Pentru a afla ce s-a întâmplat cu carbonul ar trebui măsurate procesele de mineralizare și evoluția fracțiunilor de carbon din sol. Testul cu bumbac măsoară un aspect al descompunerii, nu bilanțul complet al carbonului.

8. Ce legătură există cu Tehnologia EM?

Tehnologia EM utilizează comunități de microorganisme benefice, inclusiv microorganisme implicate în procese fermentative.

Fermentarea controlată reprezintă unul dintre principiile importante ale acestei tehnologii, inclusiv în prepararea EM-1® activat și în utilizarea metodei Bokashi.

Totuși, trebuie făcută o distincție importantă:

Fermentarea unui material organic în condiții controlate nu este identică cu aplicarea microorganismelor EM într-un sol agricol aerat.

După aplicarea în sol, microorganismele interacționează cu comunitățile microbiene existente și sunt influențate de umiditate, oxigen, temperatură, disponibilitatea substraturilor și practicile agricole.

Nu putem presupune că aplicarea EM-1® determină automat fermentarea întregii materii organice sau garantează conservarea carbonului.

În același timp, nici absența unei descompuneri vizibile rapide nu demonstrează lipsa activității microorganismelor.

În cadrul programelor promovate de EM Technology România, recomandăm o abordare multianuală, de minimum trei ani, pentru evaluarea regenerării biologice a solului.

Această perioadă reprezintă un orizont practic de monitorizare, nu o garanție că anumite transformări vor apărea după un număr fix de luni sau ani.

Rezultate agronomice pot apărea și din primul sezon, însă schimbările durabile ale structurii și funcționalității solului trebuie urmărite în timp.

De aceea, recomandăm utilizarea loturilor martor, măsurarea producțiilor și evaluarea costurilor, alături de indicatorii biologici și fizico-chimici ai solului.

9. Cum evaluăm corect regenerarea biologică a solului?

Regenerarea solului nu poate fi redusă la un singur indicator.

O evaluare relevantă ar trebui să urmărească, în funcție de obiectivele fermei:

  • Carbonul organic din sol și evoluția acestuia în timp;
  • Stabilitatea agregatelor și structura solului;
  • Infiltrarea și retenția apei;
  • Activitatea biologică și procesele de reciclare a nutrienților;
  • Dezvoltarea sistemului radicular;
  • Producția și calitatea recoltei;
  • Costurile tehnologice și rezultatul economic.

Monitorizarea trebuie realizată pe parcele comparabile, cu variante martor și tratate, ideal cu repetiții și pe parcursul mai multor sezoane.

Pentru evaluarea carbonului organic, este important să folosim metode comparabile de prelevare și să ținem cont de adâncimea analizată și densitatea aparentă a solului.

Astfel putem diferenția între creșterile temporare ale activității microbiene și modificările durabile ale proprietăților solului.

10. Concluzie: nu doar cât de repede dispare materia organică, ci ce se întâmplă cu ea

Cercetările științifice demonstrează că procesele biologice prin care este transformată materia organică influențează cantitatea de carbon păstrată în material, formele sale chimice și evoluția lui ulterioară în sol.

Fermentarea lactică poate conserva o proporție foarte mare din carbonul inițial în etapa de procesare, în timp ce compostarea aerobă este însoțită de pierderi mai importante prin mineralizare.

Totuși, carbonul păstrat în materialul fermentat poate fi mineralizat ulterior după introducerea în sol.

Atunci când fermentarea are loc direct în sol, situația este diferită, deoarece produșii se formează în interiorul ecosistemului pedologic. Dar și aceștia pot participa ulterior la alte procese microbiene, inclusiv la respirație și mineralizare.

La fel, aplicarea ureei pentru descompunerea resturilor vegetale poate influența activitatea microorganismelor, însă nu determină automat o pierdere sau o acumulare netă de carbon.

În agricultura regenerativă nu este suficient să observăm cât de repede dispare materia organică. Trebuie să înțelegem unde ajunge carbonul și cum evoluează fertilitatea solului în timp.

Descompunerea, reciclarea nutrienților, formarea biomasei microbiene și stabilizarea carbonului sunt procese interconectate.

Obiectivul nu este doar un sol în care materia organică se descompune rapid, ci un sol funcțional, fertil, biologic activ și capabil să conserve carbonul pe termen lung.

Referințe științifice

  1. Chavez-Rico, V. S. și colab. (2022). Producing organic amendments: Physicochemical changes in biowaste used in anaerobic digestion, composting, and fermentation. Waste Management, 149, 177–185.
    https://doi.org/10.1016/j.wasman.2022.06.005
  2. Chavez-Rico, V. S. și colab. (2023). Effect of pre-treatment processes of organic residues on soil aggregates. Environmental Technology & Innovation, 30, 103104.
    https://doi.org/10.1016/j.eti.2023.103104
  3. Chavez-Rico, V. S. și colab. (2025). Fate of C and N from pretreated organic amendments in soil. Pedosphere, 35(6), 957–970.
    https://doi.org/10.1016/j.pedsph.2024.07.007
  4. Keiluweit, M. și colab. (2017). Anaerobic microsites have an unaccounted role in soil carbon stabilization. Nature Communications, 8.
    https://doi.org/10.1038/s41467-017-01406-6
  5. Lacroix, E. M. și colab. (2024). Microbial Proxies for Anoxic Microsites Vary with Management and Partially Explain Soil Carbon Concentration. Environmental Science & Technology, 58(26), 11459–11469.
    https://doi.org/10.1021/acs.est.4c01882
  6. Pyzola, S. M. și colab. (2025). Transformation of organic matter under anoxic conditions in soils. Science of the Total Environment, 970, 178899.
    https://doi.org/10.1016/j.scitotenv.2025.178899
  7. Al-Kaisi, M. M., Kwaw-Mensah, D. și Ci, E. (2017). Effect of Nitrogen Fertilizer Application on Corn Residue Decomposition in Iowa. Agronomy Journal, 109, 2415–2427.
    https://doi.org/10.2134/agronj2016.11.0633
  8. Meng, X. și colab. (2024). Nitrogen fertilizer builds soil organic carbon under straw return mainly via microbial necromass formation. Soil Biology and Biochemistry, 188, 109223.
    https://doi.org/10.1016/j.soilbio.2023.109223
  9. Nachimuthu, G. și colab. (2022). Cotton strip assay detects soil microbial degradation differences among crop rotation and tillage experiments on Vertisols. Journal of Microbiological Methods, 200, 106558.
    https://doi.org/10.1016/j.mimet.2022.106558
  10. Lehmann, J. și Kleber, M. (2015). The contentious nature of soil organic matter. Nature, 528, 60–68.
    https://doi.org/10.1038/nature16069

EM Technology România
Tehnologia microorganismelor eficiente pentru agricultură și regenerarea biologică a solului.
www.probioticeagricultura.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *