Importanța biologiei solului este adesea subestimată atunci când fermierii își calculează necesarul de azot pentru un sezon agricol. Ignorarea proceselor biologice limitează eficiența utilizării azotului și explică de ce, în multe sisteme agricole, sunt necesare doze tot mai mari pentru a obține aceleași rezultate.
O mare parte din pierderile de azot sunt legate direct de o biologie săracă a solului și de o structură degradată. Pentru a înțelege acest fenomen, este esențial să analizăm modul în care azotul ajunge în sol și procesele prin care acesta poate fi pierdut.
–
Fixarea biologică reprezintă transformarea azotului atmosferic (N₂) în amoniac, o formă utilizabilă de plante. Acest proces este realizat de bacterii specializate, adesea în asociere cu rădăcinile plantelor.
Un exemplu bine cunoscut este trifoiul, care poate fixa aproximativ 25 kg azot pentru fiecare tonă de masă vegetală produsă.
–
Mineralizarea este procesul prin care microorganismele din sol descompun materia organică, eliberând azot sub formă de amoniac. Acest proces este puternic influențat de:
În condiții favorabile și cu o biologie activă, solul poate mineraliza până la 15 kg azot pentru fiecare procent de materie organică. Astfel, un sol cu 5% materie organică poate elibera aproximativ 75 kg azot.
În schimb, solurile cu aerare slabă, structură degradată și activitate biologică redusă pot mineraliza foarte puțin azot sau chiar pot pierde azot prin alte procese.
–
Nitrificarea este procesul biologic prin care bacteriile din sol transformă amoniacul în nitriți și nitrați – forme accesibile plantelor pentru sinteza proteinelor.
Un exemplu comun este ureea, care este descompusă de enzima urează în amoniac. Această enzimă este produsă în principal de microorganismele din sol, dar se regăsește și în plante și semințe.
Microorganismele joacă astfel un rol central în transformarea azotului aplicat prin fertilizare în forme utilizabile de către plante.
–
Denitrificarea este un proces biologic care apare în condiții de lipsă de oxigen. În astfel de situații, bacteriile folosesc oxigenul din moleculele de nitrați, rezultând gaze care se pierd în atmosferă.
Solurile cele mai expuse sunt:
Reducerea riscului de denitrificare implică:
–
Volatilizarea apare atunci când ureea se transformă rapid în amoniac, care se poate pierde în atmosferă dacă nu este încorporat în sol. Temperaturile ridicate și precipitațiile pot accelera acest proces.
În anumite condiții, până la 30% din azotul aplicat poate fi pierdut în această etapă. Aceste pierderi pot fi reduse prin:
–
Nitrații sunt molecule încărcate negativ și se deplasează ușor prin profilul solului, mai ales în condiții de ploi abundente sau irigare excesivă.
Factorii principali care favorizează levigarea sunt:
Reducerea levigării implică diminuarea surplusului de azot și menținerea unei activități biologice ridicate în sol.
–
Procesele descrise evidențiază rolul major al microorganismelor în ciclul azotului. Prin utilizarea inputurilor biologice, precum Tehnologia EM, pot fi susținute aceste mecanisme naturale.
EM stimulează descompunerea resturilor vegetale și îmbunătățește structura și aerarea solului, creând condiții favorabile pentru o utilizare mai eficientă a azotului.
–
Studii publicate au arătat că aplicarea pe termen lung a EM este asociată cu creșterea conținutului de materie organică, azot total și azot ușor disponibil, comparativ cu loturile martor.
În experimente realizate în Asia, tratamentele cu EM au dus la creșteri măsurabile ale conținutului de azot solubil, fosfor și potasiu, efecte atribuite activității fixatorilor de azot și acizilor organici produși de microorganisme.
Alte studii au evidențiat o mineralizare mai uniformă a azotului și o disponibilitate mai constantă pentru plante, asociată cu randamente mai bune și o stare generală mai sănătoasă a culturilor.
–
Azotul este unul dintre cei mai importanți nutrienți pentru plante, dar și unul dintre cei mai ușor de pierdut. Gestionarea eficientă a azotului nu poate fi separată de biologia și structura solului. Prin stimularea proceselor biologice naturale, solul poate deveni un partener activ în ciclul azotului, nu doar un mediu inert pentru aplicarea de îngrășăminte.
–
