Deseori auzim cât de important este raportul NPK pentru creșterea și dezvoltarea plantelor și despre necesitatea asigurării unor cantități suficiente de nutrienți în sol. Mult mai puțin discutat este modul în care acești nutrienți devin efectiv disponibili plantelor și rolul decisiv al activității biologice din sol în acest proces.
După ce am analizat modul în care biologia solului influențează circuitul azotului, acest articol se concentrează asupra fosforului (P) și asupra mecanismelor prin care acesta este blocat sau, dimpotrivă, pus la dispoziția plantelor.
–
Fosforul este esențial pentru metabolismul plantelor, fiind implicat în procese precum dezvoltarea sistemului radicular, transferul de energie (ATP) și formarea semințelor. Cu toate acestea, fosforul este unul dintre nutrienții cel mai frecvent blocați în sol.
În ultimele decenii, cantități semnificative de îngrășăminte pe bază de fosfor au fost aplicate la nivel global. O mare parte din acest fosfor nu este absorbit de plante și este rapid blocat sau pierdut prin procesele chimice și biologice ale solului.
Fiind un anion, fosforul se leagă rapid de cationi precum calciul, magneziul sau fierul, formând compuși insolubili. În această formă, fosforul devine inaccesibil plantelor, iar blocarea sa poate afecta și disponibilitatea altor elemente, precum calciul și magneziul.
–
Fosforul devine disponibil plantelor în principal prin transformări biologice. Corectarea pH-ului solului poate contribui parțial la eliberarea fosfatului, însă mecanismul dominant este activitatea microorganismelor din sol.
Microorganismele solului produc enzime, în special fosfataze, care pot elibera fosforul din formele organice și din compușii insolubili. Aceste procese sunt esențiale pentru a transforma fosforul „închis” într-o formă accesibilă sistemului radicular.
–
Aplicarea Tehnologiei EM stimulează întregul lanț trofic din sol și contribuie la creșterea semnificativă a populațiilor microbiene. Studii realizate de prof. Dr. Teruo Higa și Gene Widdiana (Universitatea Ryukus, Japonia) au arătat modificări clare ale microflorei solului după aplicarea EM.
Un efect important este echilibrarea raportului dintre bacterii și fungi, precum și stimularea ciupercilor micorizice, care formează simbioză cu peste 95% dintre speciile de plante cultivate.
Micorizele colonizează rădăcinile și furnizează plantei nutrienți, în special fosfor, în schimbul carbohidraților produși prin fotosinteză.
–
EM este asociat cu o creștere semnificativă a activității enzimei fosfatază în sol. Un studiu publicat de Valarini (2003) a arătat că, în loturile tratate cu EM, activitatea fosfatazei a fost de 3–4 ori mai mare comparativ cu martorul.
Fosfataza este capabilă să hidrolizeze formele organice de fosfor, inclusiv inozitol-fosfații, o formă predominantă de fosfor organic în multe soluri. S-a demonstrat că până la 60% din fosforul organic total poate fi eliberat prin activitatea fosfatazelor.
În același studiu, EM a influențat pozitiv alți parametri ai solului, precum pH-ul, conductivitatea electrică (CE) și capacitatea de schimb cationic (CEC), evidențiind interdependența dintre biologia solului și proprietățile sale chimice.
–
EM poate accelera accesul la fosfor și prin descompunerea mai rapidă a îngrășămintelor fosfatice. Experimente vizuale au demonstrat că aplicarea EM accelerează descompunerea granulelor de îngrășământ, făcând nutrienții disponibili mai rapid pentru plante.
Comparativ cu loturile netratate, recipientele tratate cu EM au prezentat o dispersie mai rapidă a granulelor de îngrășământ și o integrare mai eficientă în sol.
–
Studii publicate în reviste științifice au analizat absorbția fosforului în culturi precum grâul, orezul și alte cereale. Rezultatele indică faptul că gestionarea integrată a nutrienților, combinată cu aplicarea EM, are un efect semnificativ asupra fenologiei, randamentului și absorbției fosforului.
Un studiu de trei ani realizat în Pakistan a arătat că aplicarea EM împreună cu îngrășăminte chimice și gunoi de grajd a dus la creșteri semnificative ale randamentului și ale absorbției nutrienților, comparativ cu aplicarea separată a acestora.
–
În majoritatea solurilor agricole, problema fosforului nu este lipsa acestuia, ci disponibilitatea. Activitatea biologică a solului joacă un rol central în deblocarea fosforului, iar stimularea microbiologiei prin tehnologii biologice poate contribui la o utilizare mai eficientă a fosforului existent și a celui aplicat prin fertilizare.
–
